Negru pamanturi




Negru e pamantul,
Oameni calarind calul,
Oameni,cu fiare-nmaini,
Se bat ca niste caini !



Cu capu-n noroi,
Numai exista demult noi,
Atmosfera rece insangerata,
Mai mult ,ca niciodata !


Mureau secerati-n iarba,
Peste munte,vai,sesuri,
Oameni calcand peste oameni,
O adevarata scena injectata !

Sub durere


Doamne !
M-ai lasat ca o floare sa amortesc,
Sub troiene de zapada,sub bataia vantului,
Da-mi lumina nelegata in lanturi,
Si trimite-mi viata,ca altele nu-mi trebuiesc !



Si,Doamne,nu te-as lasa nerasplatit,
Nici ca un rege nestingherit,
Ci doar as vrea sa primesc,
Ceea ce iubesc demult !


Si daca ar disparea,
Nimic nu ar mai aparea,
Si cu radacunile scoase din pamant,
Doamne,ofera-mi mormant !

Greierii ce urla-n noapte,
Imi fac somnul mai necacios,
Si tot mai in adancul lor,
In fumul peste dealuri si munti.


Pe dealul copilariei,
Imi tresar amintiri cate una,
Si nu ma lasa in pacatele mele,
Sa adorm impreuna cu ele.



Si vad cum razele lunii ,
Se acopera usor peste mine,
Si fosnind crengile pomilor,
Si adorm in deasa melancolie.

                                                       Lacrimi ale sufletului


       Draga tata,iti trimit aceasta scrisoare pamanteana.Sunt sigur ca la tine o sa ajunga si citita.Vreau sa-ti zic ca ,te iubesc foarte mult,inca ai ramas in mintea si sufletului meu.Daca te-ai intoarce ,dar vars rauri de lacrimi ...in amintirile cand te imbratisam .Imi este dor de tine ,tatal meu...De cand ai plecat,tata,sunt tot mai prifund,tot mai inchis in suflet si fara a avea cheia...Nu mai am cuvinte,ci doar fapte ce in fiecare zi ,se vede iubirea fata de tine.De ce mi-tea luat Dumnezeu chiar atunci cand aveam nevoie de tine ? De ce ???!!!  Te vad in poze doar in poze..din tot sufletul as vrea sa te vad in viata,sa te strang la piept ! Dar D-zeu mi-tea luat prea devreme..mult prea.Iti cer ca tu sa fi langa mine,sa ma protejezi de partea rea..sa ma iubesti,ca atunci cand erai in viata.Ai plecat departe ..si pe mine m-ai lasat aici.De ce...? Doamne,iti cer ca sa mi-l dai inapoi ,imi dau viata luptandu-ma pentru el..imi dau zilele,imi dau sufletul tot.Dar...Tu,nu vrei,nu vrei ca mi-l inapoiezi pentru ca ...ar exista multe motive.Dar Doamne,stiai ca eu am crescut fara el ? Stiai cat de mult am suferit ,plans,dureri in suflet am avut ? Pe drum mergeam cu capul in jos,stiai asta ? Dar asta e tata,nu vrea,vei ramane acolo,pentru ca o sa vin si eu.Nu va dura mult...





                       Iti scriu aceste versuri in lacrimi si durere,
                                     Cu drag , Omul fara chip.

                                              Cu vantu-n fata


Cu vantu-n fata,
Si pierdut intro lume falsa,
Alerg,cu privirea in fata,
Si cu gandurile in speranta.

In  ultima zi de gandire ,
Iti pui textul in pretext,
Si multe fake-uri,
Asunse la nivel de nimicuri.

Sa le dau parte,

Dar ii intrec in carte,
Si speranta iti ramane,
Pana la ultima aparte.

                                                                 Doamne ! Dami-le inapoi.

          Ahh..viata mea frumoasa ! Ce am trait-o...frumoasele mele ganduri.Dar la anii mei ,nu cred ca mai pot scrie ceva.Cand eram tanar ..scriam despre iubirile mele,ah..iubirile mele ! Ce le plimbam pe toate pe acelas drumuri,in aceleas locuri.Dar nu am fost multe,dar frumoase.Dar cand am inceput a scrie nu credeam in mine.Nu credeam ca pot face asta,fiind cel mai slab la descrieri,poezii s.a.Si cu note proaste la aproape toate materiile.Dar ..a trebuie sa imi iau ininma in dinti ,am oprit sangerarea ,am strans pumnii si am scris.Am scris pana acum la varsta mea.La prima scriere m-am enervat pentru ca nu-mi iesea cum vroiam.Am aruncat foaia la gunoi ,apoi,m-am calmat usor si am inceput sa gandesc mai profund.Sa-mi amintesc si sa imi dau seama ce s-ar putea intampla in continuarea povestii respective.Cu timpul...m-am jucat cu povestea si cuvintele ei le-am dat viata.Mergeau ,vorbeau si fiecare insemna ceva.Iubire,tristete,bucurie orice.Am creat o lume a mea,unde totul e posibil.Unde poti sa cazi in sus si unde poti sa iubesti fara a fi batut pentru cine iubesti.Si cum spuneam...nimeni nu stia de lumea aceasta,pana fiul meu a luat una din foi si a citit usor.Eu,nu stiam ca el se strecurase in biroul meu si rascoli pe acolo.Nu i-am interzis sa intre acolo,pentru ca il iubeam prea mult.Dar intro zi ,pe cand scriam  vine bucuros la mine si-mi zice usor :
-Tati ! Tati !
-Da,fiule.

Si sare la mine in brate si ma saruta pe obraz.Ma imbratiseaza ,zambeste si rade.Un zambet ce ma curpinde ,ce ajunge la suflet si-mi sarua inima .Se apleaca usor spre foaie si putin suspicios imi zice :
-Tati,tu ai scris asta ?
-Da,fiule.

Si ramasese cu privirea in randurile acelea.Parca se pierdea...parca revenea ...asa imi aminteam de mine cand eram foarte tanar.El este reflectia mea.Anii au trecut de la aceasta intamplare si el incepuse sa scrie.Eu insa..imbatrinsem tot mai mult deja numai puteam sa fac nimic.Numai puteam nici sa ma merg dar aveam mintea intreaga si tanara.Si incercam sa-mi scriu utimele mele randuri in minte,tot incercam dar nu puteam.Stand in pat ,il vad pe fiul meu la biroul ce scrisesem de o viata ,ce-mi traisem viata acolo,ce am iubit ...si intrun final ,acolo as vrea sa si  mor.Il privesc ,el e fiul meu.Parca ma vad eu acolo,scriind.Parca imi vad trecutul acolo,parca ...nu mai am cuvinte.Ci doar privesc trecutul in fata mea.Iar fereastra din fata lui ,imi amintea de cum scriam poeziile la adierea vantului si la lumina lunii.Ce repede au trecu acele momente si ce frumoase au fost.Doamne ! Da-mile inapoi.

  Cum nu se scotea ursu afara din pestera ,asa era fata ce o iubesc si inca o plac.Ma numesc Marius,am 14 ani o inaltime perfecta pentru mine.Acum nu mult timp,m-am indragostit de o fata Ramona.Avea un par lung ca o mare ,ochii albastrii ca si cerul  ,un chip  de inger ...nu aveai cum sa nu te indragostesti de ea.Si ea ma placea ,in modul ei ,ma iubea cum stia mai bine ..mult sau putin.Era o scanteie a iubirii intre noi,ceea ce ma bucura de fiecare data.Ma simteam iubit,nu era loc mai bun decat sufletul ei.O iubeam mai mult ca orice ce ,ea ,era hrana mea de zi cu zi.In fiecare seara ,ne sarutam la apusul de soare auzind usor valurile marii cum veneau spre mal.Eram doua suflete pereche.Nu credeam ca o sa ne despartim vreodata ,dar destinul ne-a ales si tot el ne poate desparti.Ziua venise ,parintii ei nu erau de acord de iubirea noastra.Cand mi-sa spus de ea,credeam ca va fi sfarsitul.Am strans din dinti ca de ficare data si am zis in minte :
-Nu ,nu se poate ca sfarsitul sa fie asta ! Nu..

     Zi cu zi,minut cu minut se scurgea si ea tot disparea din viata mea .La inceput i-am promis ca nimic si nimeni nu ne  va desparti.Asteptam cu zilele un raspuns de la ea .Pierdeam nopti cu gandul la ea ,cu gandul daca e teafara.Mereu ma gandeam la ea...iubirea mea.Nu mi-am pierdut increderea in mine,in noi,stiam ca fi totul bine.Dar..am asteptat 1 an si nimic.Intrun final,am mers usor spre domiciliul ei.Nu foarte departe,ma gandeam sa nu se fi mutat din oras.Imi batea inima foarte tare ,gandul fugea ca si vantul.Dar ma intreb oare ,ma mai iubeste ?  Mergeam parca eram ranit,dar defapt inauntru meu eram plin de rani,din cauza plecarii ei.Ajunsesem , nr 5 str.Marginii.Eram in fata portii ,imi batea inima gata sa iasa din piept,sa bat la usa sau nu ? Trebuia sa bat,nu am venit degeaba pana aici.Bat.Nici un raspuns,bat a doua oara.Deschise poarta si imediat cum  ma vazu spuse incet :

-Tu...
Dar nici un cuvant nu apucasem sa pun ca imediat un baiat din spate veni .O lua in brate,saruta si spuse suspicios :
-Dar cine e el draga mea ? Un alt...prieten de al tau ?
  Mi-se rupese sufletul in mii de bucati.Totul ce am facut am facut in zadar.Era clar ca isi gasise pe altcineva.Incepusem sa plang ,destul de tare .Ea ,nici o reactie el nici atat.Plangand ,cu inima inecata in sange ii zic apasat :
-Nu-ti cere scuze,a fost greseala mea din totdeauna.A fost a mea...iubirea noastra e moarta !

   Si plec spre casa cu capul aplecat,si mai ciuruit de gloante decat eram inainte.Ajuns acasa,mama se uita la mine si ma intreba ce patisem.Nu am vrut sa ii spun,dar ma putea ajuta sa trec peste.Dar nu ,ma pun la masa ce ii scriam poezii de dragoste cu noi doi .Incerc a scrie una de incheiere,dar imi tremura stiloul in mana.Inima incepe a ma durea ,din ce in ce mai mult.Simteam a ma sufoca ,si o durere in inima care nu mai puteam sa o contolez.La un moment dat ,simteam parca mi-se rupse un vas de sange la inima.Ma durea foarte tare ,incat numai puteam sa vorbesc.Vad negru in fata ochilor,corpul numai il simt si dintr-o data m-am dus ...iar stiloul ,umbla liber pe foaie scriind despre moartea mea ....

Tata,ma privesti,
Ma iubesti,eu sunt aici,
Iar tu,tata,esti acolo,
De ce ?

De ce ai plecat ?
Nu sunt singur,
Ii am pe ei,ii iubesc,
Dar niciodata ,ei vor fi tu..tata..

Imi amintesc cu drag ,tata,
Ma strangeai de mana ,
Spunand : "Va fi bine..."
Nu aveam sentimente atunci,tata,
              Dar acum,am mai multe decat mine.

Aprind lumina,
Ideiile cresc,
Nu privesc inapoi,
Am mai fost acolo ,
Prin durerea ce am trecut.. a trecut !

La biroul ce scriu,
La fereastra ce-mi vine lumina,
Ideiile curg ca o cascada,
Ce niciodata nu va curge inapoi,
Ce niciodata ,nu va sta in mintea cuiva.

Ele curg incontinu,
Pe foiae, pe forma cuvintelor,
Este la fel de frumoasa,
Ca prima dragoste.

Ca primul sarut ,
Ce inca sta memorie,
Nu pleaca de acolo,
Pentru ca nu vreau eu...
                     pentru ca nu vrea el !

       


                                                Iubire si front






 A fost odata ,o fata si un baiat.Pe ea o chema Etain iar pe el Mihail.Se iubeau atat de mult,incat era de nedespartit.Parea a pana si moartea nu-i poate desparti.Asta e iubire adevarata ! Si obstacolul ce-i desparti cel mai mult venise ,era un razboi.El,tanar,inalt,ochii albastrii ,brunet imediat l-au  recrutat .Ea, nu foarte inalta de statura,bruneta  si foarte frumoasa.La fel ca si el,au recratat-o ca si doctorita.Statea mereu in spatele frontului,fugea printre gloante de la ranit la ranit si-i ingrijea.El,mereu in prima linie in santuri,tancuri,avioane lupta pe mai multe fronturi pentru ea.Ea mereu era la alte fronturi fata de el,distanta era mare,iar intrun razboi sa mai iubesti e greu.Dar s-au iubit mult unul pe celalalt de la distanta.Era greu sa crezi ca unul din cei doi mai traiau sau murisera demult.Dar nu si-au pierdut increderea in ei si au continuat.Iar aici un mic fragment din scrisoarea adresata ei :

                     "   Sunt eu ,iti trimit aceasta scrisoare direct de pe genunchi din transee.Am scris aceasta scrisoare pe furis,pentru ca aicea nu ai voie sa trimiti scrisori celor dragi de acasa sau prieteni.Vreau sa ma mai iubesti ca si inainte de razboi,asa cum stiai tu.Eu ,nu mi-am pierdut increderea in mine si cu gandul ca nu esti moarta.Te iubesc mult,ai grija de tine ,ne vom intalni dupa razboi si ne vom iubi muuulltt ! Te iubesc !


                                                                                   Cu drag ---- baiatul ce-l iubesti !



Si totusi ,razboiul se terminase,supravietuitorii se intorceau acasa cu un autobuz militar.Fata,era in statia de oprire cu sufletul la gura si cu bratele deschise sperand ca el va veni.Autobuzul opri,pasii militarilor se auzi coborand in autobuz.Unul cate unul ,dar unde era el ? Murise ? Era pierdut pe front ? Ea,incepu sa planga ca nu-l vedea coborand din autocar .Toti supravietuitorii din autocar cobori.Se pregatise sa plece plangand,dar D-zeu nu lasa asa si facuse coboare din autocar .Cum il vazuse ea ,cazu in bratele lui si-i zise :
-Nici un razboi de acum inainte nu te mai lua ! Si-l saruta ..niciodata dandu-i drumul din brate.

 

Pun orice pe foaie,
Un gand,o minte stralucita,
O iubire,o femeie,
O familie,un univers.



Las pixul liber pe foaie,
Privesc spre geamuri cu ochii goi,
Gandintu-ma la cauza scrierii,
Pixului liber pe foia vietii.



Ma ridic usor de pe scaun,
Am grija unde calc,
Sa nu-mi calc visele ,
Sa-mi iubesc locul vesnic.



Ridic privirea din foaie,
Toti sunt bazati pe arme,
Banii sunt respectul,
Inca nu esti pregatit frate.



Sa traiesti printre dezertori,
Sa iubesti oameni ,
Cu fete false si moti prin inauntru,
Cu aripile in inchisori,si cu fata in praf !

 

                                                  Fata iubirii...



 In zorii zilei de vara,pe cand soarele stralucea, ea,o fata,imi alina sufletul .Mi-l ungea cu iubire,ca si o rana provocata in campul de lupta .Ma iubea,ma imbratisa si ranile mi-le vindeca.Mergeam pe cararea vietii iar ea,un prim ajutor pt suflet imi era .Un sarut imi trebuia ,si ma intorceam in razboi pt a lupta pentru a noastra iubire si patrie.Un par lung negru ca noaptea,niste ochi albastrii imi straluceau,un chip de inger avea..ea era..da,chiar ea.Un pansament al dragostei mi-l strangea la mana si inima pulsa din ce in ce mai tare spre campul de batalie.Ma ridicam usor din pat,fara a o trezi,imi luam uniforma ,arma si o sarutam pe buze usor.Iar apoi ,cu lacrimi in ochi inchideam usa dupa mine.Si ma gandeam tot la ea..Atunci cand eram la pamant,in spate ma uitam si cu arma in mana trageam inainte si cu gandul ca va veni medicul iubirii .Venea,si-mi zicea usor :

-Sunt aici,nimeni nu te poate rani ...


Ma ridicam,incarcam arma,si cu ea in spatele meu ma proteja.Alergam ,blindat de gloante parca eram.Treceam si alergam...treceam si alergam..

                                                           Lupta libertatii


Ranile dor,gloantele ciuruiesc,
Sangele curge,peste al nostru steag,
In gropi si fum,noi,inaintam spre victorie,
Fumul inecacios taie respiratii,
A miilor de oameni,cu arma in mana,
                                              cu inima batand  sa iasa din piept !



Lupii urla din pantecele muntiilor,
Sute de batrani,tineri,ies de acolo,
Strapungand sagetile din front,
Omorand imanicii inarmati pana in dinti.




Cu lacrimi,sange pe fata,
Inaitam,cazand secerati in iarba,
Camarazii camarazilor,
Doar steagul era in mana,
Doar o inima batea pentru toti,
            ce-nvia frontul molesit.






  
                                                     
                    Aceasta poezie le-o acord celor muriti pe front,printre ei si unchiul meu .
                                           Dumnezeu sa va aiba sub aripa !

     In bratele mele,o tineam pe ea,iubirea ce o iubeam.O imbratisam sub lumina lunii ce ne lumina sub ea.Parca eram copii ei.Langa noi,o prietena foarte buna deaseamena cu prietenelul ei,la fel ,se iubeau si ei la fel de mult ca noi..O priveliste frumoasa era in fata noastra,o mare imensa ce valulurile ei ne uda usor usor.Nimic nu se mai vedea,decat ale noastre corpuri in lumina plina a lunii,ce ne sarutam...De asemenea,ei doi,se tineau foarte apropiati..se sarutau,se iubeau,si nu in ultimul rand se placeau unul pe altul.Ea,o fata nu foarte intalta dar totusi foarte frumoasa si desteapta.El,de-o intaltime cat ea .Se uita in ochii ei,se pierdea,dar totusi se tinea pe piciorele lui ca si mine in ochii fetei ce o tineam in brate..Pe razele lunii ne sarutam,iubeam,ne atingeam sufletele.Eram toti 4 imbratisati ca un stol de porumbei albi pe razele lunii.O priveliste  uimitoare de mare si doar sunetul valurilor marii se auzeau.Vantul incepu usor.Ne umezea buzele fiecaruia pentru urmatorul sarut.Dintr-o data,fata ce o tineam in brate,ma sarutat si mi-a zis soptind cu dragoste :

-As vrea ca fiecare rasarit sa ne prinda inbratisati !

     Si nu mi-a mai dat drumul,ma strangea din ce in ce mai mult cu dragoste.Simteam ca-mi purifica sufletul si inima.Simteam ca ma iubeste..In acel moment,era lumina din lumina lunii de pe cer.Si am stat si iaras stat acolo pana la infintul iubirii eterne..

     

                                            O iubre mare,dar mica..




Aceea fata,ma imbratisaze,
Ma strangea,ma saruta,
Ma iubea,ma adora,
Ma simpatiza..



Ii priveam ochii ,imediat ma pierdem,
Imediat o sarutam dulce,
Lipicios,apasat si cu multa iubire,
Dragostea asta ma face sa te iubesc...




Cu dragostea ce ma iubea,
Ma saruta,ma placea,
Omul ce-o schimba,eu eram,
Omul ce tinea la ea eu..eram..




O vedeam,ma saruta,
Ma vedea,ma saruta,
Saruturi reciproc :))
Imi atingea chipul
          si-mi zicea soptind : "Tu.." 

                                              

                        

   Dumnezeu,Domnul nostru




Cu a ta iubire,Tu Dumnezeul nostru ne privesti,
Tu,Dumnezeule,ai avut si ai grija de noi,
Ori cat am fi de multi,Tu,ai ochi pentru toti ,
Si pentru cel bun,si pentru cel rau !



Tu,Dumnezeule,l-ai trimis pe SOlomon,
Sa construiasca pe pamant,a ta iubire,
A pus bazele,in toate colturile lumii,
In toate colturile sufletelor noastre !




Tu,Domnul Nostru Iisus Hirstos,
Ai murit pe cruce,pt noi,zambind..
Cu fericire tu te-ai dus,pt acea poarta,
A Raiului,a drumurilor,a potecilor...




Tu,al tau suflet,a ta iubire,Tu pe noi ne-ai crescut,
Pe noi,pe cei buni,pe cei rai,
Dupa a ta infatisare,dupa al tau suflet,
Tu,esti Creatorul nostru !





Iti multumesc,ca  Ai grija de noi,
Si de cei ce s-au dus,si cei care traiesc,
A ta mana,ne-o intinzi,al Tau glas,il percepem,
A ta iubire,noi o simtim,al tau glas il urmam !

Sub lumina lunii,
Tu de odihnesti in ale mele brate,
La a mea inima,
In al meu piept,
Eu as vrea sa te iubesc..



Langa malul marii,
Noi,as vrea sa auzim valurile,
Vantul invietor,sa ne atinga sufletele,
Pe acel mal eu am un singur gand,
Sa te iubesc acolo..




Ai tai ochi,ce imi clipesc,
In fiecare dimineata ce ma iubesc,
Al tau par lung,ce suspina in bratele mele,
Acele buze ,ca doua petale ,
Eu..tocmai le sarutam..



Al tau chip,cel mangai ca pe soare,
A ta respiratie calda,ce-mi patrunde sufletul,
Al tau zambet,ce-l face si pe al meu zambaret,
Al tau suflet,tocmai sta langa al meu..

                           Sufletul meu



Al meu suflet,demult e pierdut,
In a sa negura a timpurilor ,
Imprastiat el e, cel caut de mii de ceasuri,
Prin stele,el s-a amestecat.




De nenumarate ori eu il cautam,
Cu gandul,cu speranta ca este la cineva ooare ?
Iubirea,a sa putere,ma atrage cel mai mult,
Pintre stelele ce al meu suflet mic mare se afla.


Ma atrage cu o forta foarte frumoasa si rapida,
In conjurul meu,se formase un oval de stele,
Ce clipeu din toate partile,nu stiam unde sa privesc,
Cu atragerea ce mergeam prin ele,parca-mi zambeau,vorbeau.



In mii de culori,ele straluceau,
In mii de ochi as vrea sa ma impart,
Sa am timp sa privesc pe toate,
Dar din pacate am decat doi.



Acei doi ochi ai mei,priveau adanc,
Adanc ca niciodata, in doi ochi albastrii ,
Ce semanau a fi ochii unei fete frumoase,
Mai frumosa ca niciodata ea era.



Al ei par stralucea,
Ai ei ochisori mari si frumosi ma priveau,
M-a luat de mana,m-a strans cu iubire mare,
Si mi-a zis :
-"Eu sunt sufletul tau si inima ta!"