Doamne ! Dami-le inapoi.
Ahh..viata mea frumoasa ! Ce am trait-o...frumoasele mele ganduri.Dar la anii mei ,nu cred ca mai pot scrie ceva.Cand eram tanar ..scriam despre iubirile mele,ah..iubirile mele ! Ce le plimbam pe toate pe acelas drumuri,in aceleas locuri.Dar nu am fost multe,dar frumoase.Dar cand am inceput a scrie nu credeam in mine.Nu credeam ca pot face asta,fiind cel mai slab la descrieri,poezii s.a.Si cu note proaste la aproape toate materiile.Dar ..a trebuie sa imi iau ininma in dinti ,am oprit sangerarea ,am strans pumnii si am scris.Am scris pana acum la varsta mea.La prima scriere m-am enervat pentru ca nu-mi iesea cum vroiam.Am aruncat foaia la gunoi ,apoi,m-am calmat usor si am inceput sa gandesc mai profund.Sa-mi amintesc si sa imi dau seama ce s-ar putea intampla in continuarea povestii respective.Cu timpul...m-am jucat cu povestea si cuvintele ei le-am dat viata.Mergeau ,vorbeau si fiecare insemna ceva.Iubire,tristete,bucurie orice.Am creat o lume a mea,unde totul e posibil.Unde poti sa cazi in sus si unde poti sa iubesti fara a fi batut pentru cine iubesti.Si cum spuneam...nimeni nu stia de lumea aceasta,pana fiul meu a luat una din foi si a citit usor.Eu,nu stiam ca el se strecurase in biroul meu si rascoli pe acolo.Nu i-am interzis sa intre acolo,pentru ca il iubeam prea mult.Dar intro zi ,pe cand scriam vine bucuros la mine si-mi zice usor :
-Tati ! Tati !
-Da,fiule.
Si sare la mine in brate si ma saruta pe obraz.Ma imbratiseaza ,zambeste si rade.Un zambet ce ma curpinde ,ce ajunge la suflet si-mi sarua inima .Se apleaca usor spre foaie si putin suspicios imi zice :
-Tati,tu ai scris asta ?
-Da,fiule.
Si ramasese cu privirea in randurile acelea.Parca se pierdea...parca revenea ...asa imi aminteam de mine cand eram foarte tanar.El este reflectia mea.Anii au trecut de la aceasta intamplare si el incepuse sa scrie.Eu insa..imbatrinsem tot mai mult deja numai puteam sa fac nimic.Numai puteam nici sa ma merg dar aveam mintea intreaga si tanara.Si incercam sa-mi scriu utimele mele randuri in minte,tot incercam dar nu puteam.Stand in pat ,il vad pe fiul meu la biroul ce scrisesem de o viata ,ce-mi traisem viata acolo,ce am iubit ...si intrun final ,acolo as vrea sa si mor.Il privesc ,el e fiul meu.Parca ma vad eu acolo,scriind.Parca imi vad trecutul acolo,parca ...nu mai am cuvinte.Ci doar privesc trecutul in fata mea.Iar fereastra din fata lui ,imi amintea de cum scriam poeziile la adierea vantului si la lumina lunii.Ce repede au trecu acele momente si ce frumoase au fost.Doamne ! Da-mile inapoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu